Sfaturi

 

Pregătirea autovehicului pentru sezonul rece

Iarna reprezintă sezonul în care autovehiculele sunt cele mai solicitate, iar orice greșeală pe care o face un șofer, se poate dovedi deosebit de costisitoare. Vremea rece din timpul iernii poate cauza numeroase probleme șoferilor, mai ales celor care nu își pregătesc autovehiculul corespunzător, pentru condițiile deosebite ale sezonului rece. Pe măsură ce încercați să vă adaptați la frigul de afară, Euromaster vă recomandă să vă gândiți și la autoturismul dumneavoastră, și să luați măsurile adecvate legate de pregătirea și întreținerea pe timp de iarnă a mașinii.

La Euromaster, noi vrem să ne asigurăm că dumneavoastră nu vă numărați printre cei care se vor confrunta cu astfel de probleme de sezon, așa că v-am pregătit câteva sfaturi în pregătirea autovehicului pentru sezonul rece:

 

Anvelopele de iarnă

Echipați-vă autovehiculul cu anvelope de iarnă. În comparație cu anvelopele pentru vară sau all season, anvelopele de iarnă - special create destinate pentru condus în condiții de iarnă - sunt fabricate dintr-un cauciuc mai moale, care își pot menține flexibilitatea chiar și pe vreme foarte rece, asigură aderență crescută și performanță pe toate tipurile de suprafețe: șosele cu zăpadă, alunecoase în diferite grade, umede sau foarte umede, pline de apă, dar și pe drumuri reci și uscate. De-asemeni, nu trebuie să uităm de presiunea din anvelope și dotarea cu lanțuri de zăpadă. Presiunea anvelopei scade atunci când temperatura exterioară este scăzută. Pentru a compensa acest efect de „temperatură scăzută” iarna, trebuie să adăugați 0,2 bar (rece) la presiunea normală de funcționare sau presiunea specificată pentru alte tipuri de utilizări ale anvelopelor de iarnă.

 

Soluția antigel

Antigelul este lichidul necesar sistemului de răcire al motorului și este o necesitate în timpul iernii. Acesta are capacitatea de a rezista la temperaturi scăzute și proprietăți anticorozive ce protejează sistemul de răcire. Pentru evitarea unor probleme în sezonul rece, este bine să vizitați un service auto pentru verificarea antigelului.

 

Lichidul de parbriz

Lichidul de spălare al parbrizului este un al detaliu care devine important iarna. O cantitate suficientă de lichid pentru spălarea parbrizului este necesară pentru a oferi cea mai bună vizibilitate în condiții de iarnă: ninsoare, viscol, etc. Antigelul nu trebuie diluat cu apă, fiindcă poate îngheța la temperaturile din timpul iernii aspre. 

 

Ștergătoarele de parbriz

Vizibilitatea în timpul iernii este limitată în mai multe rânduri, de aceea trebuie să vă asigurați că toate ștergătoarele sunt în stare foarte bună. de reținut că lamelele ștergătoarelor au o durată de viață de un an, în funcție de cât de grele sunt iernile. Specialiștii Euromaster vă recomandă să achiziționați stergătoare special concepute pentru iarnă. Acest detaliu poate fi considerat exagerat, însă este indicat să curățați bine și să ceruiți farurile, pentru îmbunătățirea vizibilității din timpul condusului. În afară de asta, pe lapoviță și ninsoare, farurile nu vor mai îngheța datorită stratului de ceară.

 

Uleiul de motor

S-a descoperit că vremea rece din timpul iernii afectează în mod negativ eficiența uleiului de motor. Temperaturile scăzute pot provoca efecte nocive asupra motorului, deoarece uleiul devine mai dens - fapt care va reduce circulația acestuia prin motor. Puteți evita această problemă, achiziționând un ulei de motor cu o vâscozitate mai mică față de cele obișnuite.

 

Bateria

Verificați constant bateria mașinii. Temperaturile scăzute pot duce la descărcarea bateriei. Nu mai amintim că în timpul sezonului rece, ziua este mai scurtă, iar bateria este supusă unui volum mare de lucru, și prin urmare, este foarte important ca aceasta să fie în stare bună de funcționare. De reținut că durata medie de viață a unei baterii este , în general, între 3 și 5 ani.

 

Mașina dumneavoastră va fi pregătită pentru iarnă, și datorită accesoriilor pe care vă recomandăm să le aveți în autovehicul pe timpul iernii:

  • racletă pentru curățarea geamurilor de zăpadă, gheață, sau spray-uri care fac același lucru
  • mătură sau perie pentru curățarea zăpezii de pe mașină
  • lopată pentru curățat zăpada din împrejurul mașinii
  • lanțuri andirerapante, necesare mai ales pentru drumurile lungi
  • cablu de tractare, necesar pentru situațiile în care rămâneți înzăpeziți.